Menu

Educaţia adulţilor

"Omul nu poate deveni om decât dacă este educat." ( Comenius)

 PERSPECTIVE ASUPRA EDUCAŢIEI

Educaţia a constituit întodeauna un factor major în formarea sistemelor de credinţe sau a perspectivelor asupra lumii şi vieţii indivizilor sau societăţilor.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul educaţie însumează sensul celor două verbe din care este derivat substantivul ,,educatio" (educo-educare: a creşte, a hrăni, a îngriji o plantă, o fiinţă umană şi educo-educere: a scoate din, a ridica, a înălţa).

Cele două filiere semantice s-au completat reciproc imprimând două perspective asupra fenomenului educaţional. Prima perspectivă este dominată de fatalismul educaţional – individul nu poate fi altceva decât ceea ce l-a înzestrat natura să fie, în consecinţă individul nu poate fi decât crescut/ îngrijit de educator. A doua perspectivă este dominată de optimismul educaţional, considerând educaţia atotputernică, care poate forma orice fel de personalitate din orice individ, considerând că orice individ nou născut este ,,tabula rasa".

De-a lungul istoriei omenirii, fiecare epocă majoră a promovat modele educaţionale cu anumite caracteristici specifice.

În Antichitate, s-au conturat două idealuri educaţionale majore: ,,Kalokagathia", în Grecia – formarea unui om bun şi frumos, înţelept, cu principii morale – şi ,,Mens sana in corpore sano" – minte sănătoasă în corp sănătos – în Roma antică.

În Evul Mediu, modelul educaţional, dominat de dogmatismul şi religiozitatea excesivă, are un caracter dualist, presupunând educaţia claselor privilegiate (nobili şi cler) şi educaţia maselor de tip ucenicie sau educaţie de bază pentru copiii meşteşugarilor şi negustorilor bogaţi care finanţau şcolile.

Renaşterea aduce emanciparea idealului educaţional sub semnul lui ,,uomo universale", fiind epoca în care apar şi primele universităţi.

Capitalismul pune bazele primelor sisteme educaţionale, educaţia este instituţionalizată, gratuită şi generalizată. Contemporanitatea promvează ideea de democratizare a educaţiei prin introducerea educaţiei incluzive ca o modalitate de remediere a eşecului educaţiei speciale.

Dată fiind complexitatea şi amploarea fenomenului educaţional, termenul educaţie nu are o definiţie unanim acceptată, specialiştii au definit conceptul punând amprenta personală şi a propriului domeniu de activitate: filosofie, pshihologie, sociologie, pedagogie etc.

EDUCAŢIE FORMALĂ, NONFORMALĂ, INFORMALĂ

Educaţia formală se referă la ansamblul acţiunilor educative sistematice şi organizate, elaborate şi desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ specializate (şcoală, universitate etc.).

Educaţia nonformală cuprinde totalitatea acţiunilor şi influenţelor educative structurate, organizate şi instituţionalizate, dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ, este considerată complementară educaţiei formale sub raportul finalităţilor conţinutului şi al modalităţilor concrete de realizare.

Educaţia informală reprezintă totalitatea influenţelor neorganizate, nesistematice şi nesubordonate unor finalităţi educaţionale precise, pe care individul le resimte de-a lungul vieţii.

COMPETENŢA CONGRUENŢEI

Individul uman, pe tot parcursul vieţii, altfel spus, ,,de la leagăn, la mormânt", este supus influenţelor educaţiei formale, nonformale şi informale.

Congruenţa este competenţa de a integra achiziţiile învăţării în context formal, nonformal şi informal cu responsabilitate şi spirit critic pentru a trăi cu integritate în viaţa personală, profesională şi socială.

ÎNVĂŢAREA PE TOT PARCURSULUI VIEŢII

Educaţia este forma de adaptare esenţială a omului la lume şi a lumii la om. Adaptarea se face însă printr-un model interior tridimensional: de cunoaştere, de apreciere, de acţiune. Până pe la 18-20, fiecare persoană construieşte un astfel de model interior al lumii, cu ajutorul căruia gândeşte, valorizează, acţionează. Cum acest model este al unui timp dat, schimbarea cunoaşterii, a valorilor şi a modurilor de acţiune din jur ne obligă la revizuirea lui, în funcţie de ritmul schimbărilor majore care apar. Astfel, educaţia adulţilor constă tocmai în declanşarea acelor schimbări majore în modelul interior al lumii noastre, sub presiunea evoluţiei evenimentelor din afara şi din interiorul nostru.

Educaţia adulţilor este un concept de dată relativ recentă, raportat la istoria umanităţii. Abia la începutul secolului al XIX- lea, in Marea Britanie se înfiinţează Comitetul pentru Educaţia Adulţilor. După prima jumătate a secolului al XX-lea, s-a vorbit tot mai mult despre învăţământul pentru adulţi, despre nevoia de reciclare, de perfecţionare.

Indiferent din ce punct am analiza educaţia adulţilor, ea se raportează mereu la capacităţile de învăţare ale acestora. De aici derivă şi unul dintre conceptele fundamentale ale educaţiei permanente: a învăţa să înveţi.

Malcom Knowles, personaliate americană care a introdus termenul andragogie referitor la educaţia edulţilor, a definit vârsta adultă drept stadiul în care ne percepem ca factori de decizie ai propriei vieţi – ne bucurăm de autonomie şi o căutăm constant.

Pedagogul brazilian Paulo Freire (1921-1997) a identificat trei stadii ale învăţării la adulţi:

 

Fisoful şi sociologul german J. Habermas (1978) stabileşte trei niveluri similare:

Educaţia adulţilor şi învăţarea pe tot parcursul vieţii sunt concepte care se intersectează.
Învăţarea pe tot parcursul vieţii este un proces continuu pentru fiecare persoană cu scopul obţinerii competenţelor necesare dezvoltării personale şi activităţii profesionale în propriile organizaţii şi în societatea aflată într-o rapidă schimbare.